Translation tool

vineri, 15 iulie 2011

YOFF-311

O NOUA DXPEDITIE YR2WFF
Rezervatia Muntii Tarcu (Muntele Mic) YOFF-311

Dupa cum am convenit cu echipa de la YO2KJW, in perioada 01 la 03 iulie, am planificat o noua etapa a actiunii de promovare a ariilor naturale din zona noastra, respectiv din YOFF-311, Rezervatia Muntii Tarcu, respectiv Muntele Mic care face parte din Masivul Tarcu.
Asa ca in 30 iunie am trecut la pregatirea logistica a expeditiei si adunarea echipamentelor la mine la garaj.
Asadar in dimineata zilei de vineri 1 iulie la ora 08.00 are loc intalnirea de imbarcare a echipamentelor la mine la garaj in masina lui Mihai YO2 – 128/CS, impreuna cu Ovidiu YO2LEH, dupa care la drum spre Muntele Mic. Dupa o halta scurta la Nelu – YO2LZE la Zervesti si imbarcarea in masina acestuia a altor materiale necesare, urmeaza deplasarea in coloana pe drumul spre Muntele Mic, drum la care au inceput ceva lucrari de intretinere pe diferite portiuni, mai ales ca pe valea Raului Sebes se construiesc cateva microcentrale electrice, si ploaia care diminua vizibilitatea si bineinteles inaintarea. Odata ajunsi la Cabana Militara Sebes incepem montarea echipamentelor in holul de la intrare, si antenele de portabil pregatite de acasa respectiv antena baston de 5 m pentru benzile superioare, pe care am montat si inverted-V-ul pentru 80 m, sloperul pentru 40 m urmand al prinde de la un etaj superior catre un stalp din imprejurimi. Asa ca incepand cu ora 09.00 UTC am inceput traficul, mai intai am inceput in SSB 7 Mhz apoi in celelalte benzi mai mult in CW pentru ca atmosfera era foarte incarcata si QRN-ul puternic, pana la ora 21.30 UTC cand am luat o binemeritata pauza pana dimineata . Dupa masa insa Nelu si Ovidiu au trebuit sa coboare din diferite probleme personale si de job. Sambata pe 2, la ora 6 m-am trezit cu Mihai, am luat un mic dejun dupa care trage tare in special dupa pranz cand s-a deschis propagarea si in benzile superioare pana in jurul orei 18 locala, cand a inceput vremea sa se strice si din cauza furtunii si a QRN-ului fantastic nu am putut sa mai lucrez asa ca QRT pana a doua zi. Duminica dimineata se ivesc zorile cu o vreme superba asa ca Nelu si cu Ovidiu revin sa ne recupereze HI!, mai facem cateva legaturi de duminica pana pe la 10.30 UTC, dupa care stangem tot bagajul si il punem in masini. In total vreo 1300 de QSO-uri. Servim ceva de pranz, dupa care urcam pana la Crucea de pe muntele MIC unde mai facem cateva poze si coboram spre casa, bineinteles cu halta de rigoare la Nelu care ne cinsteste cu o licoare faina si pe la ora 18.00, debarcam echipamentele la garaj si mergem acasa la o odihna binemeritata. Asa cum am mai spus si la plimbarile anterioare imi este deosebit de greu pentru ca amicii mei sunt traficanti “de duminica”, asa cum spunea cineva si tot greul pe subsemnatul, dar care-i placerea cea mai mare decat sa fii la inaltime.
Va transmite 73 & 44 , cel ce a redactat acest mesaj, imagini aici
GIL – YO2CJX

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu