Translation tool


Fură widget-ul Zamolxis Xl8!

joi, 17 iulie 2014

YO8SEP in vacanta


YO8SEP a trimis la un moment dat o scurta informatie din Serbia.
"Acum am vazut postarea de pe cluster. Din pacate chiar atunci am fost nevoit sa strang. Venea o furtuna si eram si cu xyl si copilul la 1976m. Mi-ar fi placut sa facem un QSO. Oricum conditiile nu au fost grozave. Multe interferente, zgomot...dar pana la urma am reusit 35 QSO intr-o ora. Kx3 , 10w, antena undita verticala monoband, swr 1.2:1.
Maine dimineata plecam spre 4O, mai exact Buljarica. Sa vedem ce WWFF exista pe acolo.
73,  Petronel ca YU/YO8SEP/P
Astfel am aflat ca este in drum spre Montenegru pentru vacanta.
A urmat un schimb de info despre 4O. Ce a rezultat se va vedea mai departe....

2014-06-24 activare YOFF-003, Kopaonik, Serbia

Anul acesta am planificat o vacanta in Muntenegru, Serbia, Croatia. Prima oprire a fost in Parcul National Kopaonik. Aceasta statiune montana este cel mai mare centru de ski din Serbia cu 62 km de partii. Vara este destul de pustiu, nu mergeau instalatiile de telescaun, insa se faceau pregatiri pentru deschiderea sezonului la 1 Iulie, odata cu intrarea in vacanta a elevilor.
Chiar daca e o statiune de iarna, si vara se gasesc destul de multe lucruri de facut: drumetie, ciclism montan. Avand doua nopti de cazare am hotarat ca pe data de 24 iunie sa facem o plimbare pana pe Varful Suvo Rudiste, 1976m. Pe la pranz am lasat masina in parcarea de langa punctul de informare turistica al Parcului National Kopaonik si am inceput urcusul. Dupa mai putin de o ora am ajuns si am fost intampinati de un vant foarte puternic. Desi nu mai era foarte mult de mers pana la Varful Pancicev Vrh, 2017m, am renuntat sa mergem pana acolo din cauza vantului si a mai multor antene de GSM si probabil un radar meteo. Am incercat sa gasesc un loc mai ferit de vantul puternic si am inceput instalarea antenei verticale tip undita pentru banda de 20m. Dupa instalare am verificat SWR-ul si am inceput sa fac legaturi. Prima legatura a fost cu DL4YAR. A urmat aproximativ o ora in care am reusit sa fac cele 36 de QSO-uri. Din cauza vantului si a unor nori cam negri care au inceput sa apara am hotarat sa inchei operatiunea si sa incepem coborarea. In aproximativ 40 de minute am ajuns la masina, iar dupa cateva minute a inceput o ploaie destul de puternica. 
https://picasaweb.google.com/107140220384201289447/20140624YUFF003Kopaonic

 2014-06-29 activare 4OFF-003, Lovcen NP, Muntenegro,

Pentru ziua de 29 Iulie (Sf. Petru), planul era sa vizitam vechea capitala Cetinje, parcul Lovcen si apoi sa ne intoarcem pe langa golful Kotor.
Am inceput ziua trecand prin Budva si urcand spre Cetinje. Dupa ce am vizitat pret de o ora fosta capitala, am pornit spre Parcul National Lovcen; XYL avand ca obiectiv principal Mausoleul lui “Petar Petrović Njegoš” situal pe varful Jezerski Vrh 1657m.
Din cauza caldurii si a aglomeretiei, am renuntat la ideea de a monta antena in apropierea mausoleului. De asemenea, am renuntat si la idea de a urca pe varful Babljak, 1604m din cauza ultimei portiuni destul de abrupte. Am continuat drumul spre Kotor si am gasit un loc de belvedere la altitudinea de 1300m. Desi spre nord-est aveam varful Štirovnik, 1749m am hotarat sa amplasez antena aici. In circa 15 minute aveam deja amplasata antena verticala de tip undita pentru banda de 20m.
Primul contact a fost cu M8ECG/P, Lucy, care facea apel din UK cu o antena similara si QRP. Am reusit un QSO destul de bun 55/57 si am schimbat cateva informatii legate de statie, antena, putere, locatie.
Bucuros ca am reusit o legatura /P to /P, amandoi avand putere sub 10w am inceput ca fac apel si in aproximativ o ora am reusit 57 de QSO-uri. Din cauza ca la un moment dat a aparut QRM de la cineva care face CQ la doar 1kHz de frecventa mea am decis sa inchei sesiunea de radioamatorism inainte ca XYL si copilul sa devina prea plicitisiti.  
Am continuat drumul/coborarea spre golful Kotor avand parte de niste peisaje superbe. Din pacate soarele batand din fata, pozele nu au iesit grozave. 
https://plus.google.com/photos/107140220384201289447/albums/6037096479779954369

2014-07-05 activare 4OFF-002, Durmitor, Muntenegru

Dupa o saptamana de stat la mare, in care am facut si ceva plimbari catre Lacul Skadar, Parcul Lovcen, golful Kotor.. am decis sa mai stam cateva zile si in Parcul National Durmitor pentru a vedea canionul Tara, Lacul Negru si alte puncte de interes. Parcul National Durmitor are o suprafata de 390 kmp si peste 20 de varfuri care depasesc inaltimea de 2200m.
In prima zi (4 Iulie) am facut o plimbare cu masina, 85 km, pe asa numitul traseu "Durmitor Ring", fiind incantati de peisajele descoperite. Pentru data de 5 Iulie sotia si copilul au vrut sa mearga la rafting pe Tara. Cum raftingul nu e pasiunea mea, m-am bucurat ca ma pot duce singur "sa imi intind antena in liniste". Asa ca, am plecat cu masina spre Pasul Sedlo. Ajuns acolo am fost intampinat de unul din angajatii parcului, care era pus acolo sa incaseze taxa pentru intrare in parc. Cum el vorbea doar limba materna si rusa, iar eu romana si engleza, a fost mai greu sa ne intelegem la inceput. Dar dupa ce am trecut la comunicare prin limbajul universal (datul din maini) a reusit sa inteleaga ce vreau si chiar m-a ajutat la instalarea antenei. Cred ca era si el curios ce caut eu prin munti cu un bat de undita. Cred ca s-a lamurit dupa primele 3-4 legaturi, si a plecat mai departe sa isi vada de ale lui.
Au urmat aproximativ 3 ore in care am reusit sa fac 138 de QSO-uri, cu cateva postari pe cluster si ceva pile-up-uri.
Am fost foarte bucuros cand la un moment dat l-am auzit pe YO3JW. Chiar daca foarte slab, am reusit un QSO cu RST 55/44. Dupa vreo cateva minute am mai reusit un alt QSO cu alt radioamator din YO, YO4RLN.
A fost o perioada in care am intrat un pic in panica: Dupa ce am umplut cateva pagini de loguri, am zis ca iau o pauza de 2 minute sa iau alte loguri goale si sa ma mai misc un pic. Din pacate cand m-am intors dupa 3 minute, deja era o YL, OK2APY/P, dintr-o alta zona WWFF pe frecventa.
Dupa o perioada destul de lunga am reusit sa gasesc o frecventa libera pe care sa fac iarasi CQ. Au urmat apoi mai multe legaturi cu alti radioamatori din Europa, preponderent Italia, Germania si Rusia, printre care s-a mai strecurat si W1OW cu care am reusit un QSO 55/55. Primul meu QSO realizat peste "balta", cu doar 10W si o antenna verticala tip undita. 

https://picasaweb.google.com/107140220384201289447/4OFF002Durmitor

Un comentariu:

  1. Din pacate chiar atunci am fost nevoit sa strang. Venea o furtuna si eram si cu xyl si copilul la 1976m. vacanta in romania

    RăspundețiȘtergere